Salariul mediu net a crescut, în iulie, cu 74 de lei

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.468 lei, în iulie 2020, cu 99 de lei, respectiv 1,80%, mai mare decât în iunie 2020, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.372 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 74 de lei (+2,20%), arată datele Institutului Naţional de Statistică. Potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (7.910 lei), iar cele mai mici, în hoteluri şi restaurante (1.687 lei). Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,10%, Conform statisticii oficiale, indicele câştigului salarial real a fost 105,2% pentru luna iulie 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 102,20% pentru luna iulie 2020 faţă de luna precedentă. Comparativ cu luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 226,80%, cu 5 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna iunie 2020.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
