Minorii nu vor mai avea voie să cumpere băuturi energizante

Un proiect de Hotărâre de Guvern, pus în dezbatere publică pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii, prevede interzicerea comercializării băuturilor energizante minorilor, precum şi interzicerea comercializării în automate, cu excepţia celor aflate în spaţiile de birouri. De asemenea, potrivit proiectului de H.G., se interzice comercializarea băuturilor energizante în unităţile sanitare şi în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv prin automate din incinta acestora. Băuturile energizante puse pe piaţă în România, indiferent de provenienţă, trebuie să prezinte etichetarea în limba română, se mai arată în proiectul pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii. Comercianţii care nu respectă prevederile hotărârii de guvern ar putea fi sancţionaţi cu sume cuprinse între 5.000 de lei şi 25.000 de lei!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
