Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 10 august 2026 04:03

"Gunoaie" amendate pentru că nu şi-au strâns mizeria după grătare!

În perioada 5-6 septembrie a.c., jandarmii argeşeni au desfăşurat mai multe acţiuni care au vizat protecţia mediului înconjurător, în urma cărora au fost aplicate 10 amenzi, în valoare de 1.300 lei şi 12 avertismente. Acţiunile s-au desfăşurat cu preponderenţă pe malurile râului Argeş, dar şi în comuna Dâmbovicioara. În cele două zile, mai mulţi cetăţeni au fost depistaţi în timp ce desfăşurau activităţi de picnic în zone neamenajate în acest scop, au parcat autoturismele pe albia râului Argeş sau nu au strâns deşeurile rezultate în urma consumului, fapte ce contravin Legii 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic. Pentru "melteni", aceasta este o practică veche şi, din păcate, nicio amendă, oricât ar fi de usturătoare, nu-i poate cizela...

Pe raza comunei Dâmbovicioara, jandarmii din cadrul Postului Montan Rucăr au depistat un bărbat care a intrat cu un vehicul de teren în fondul forestier naţional din Parcul Piatra Craiului, fără acordul administratorului şi a fost sancţionat cu avertisment în conformitate cu prevederile Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Pe lângă toate aceste activităţi, jandarmii au mai aplicat şi alte 32 de amenzi în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcarea faptelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, fie pentru consum de alcool în spaţiul public, fie pentru provocarea şi participarea la scandal.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It