Ungaria şi-a închis frontierele, dar primeşte turişti din alte ţări!

Ungaria şi-a închis de marţi frontierele pentru cetăţenii străini, dar a anunţat excepţii pentru turiştii din Cehia, Slovacia şi Polonia. Accesul este permis numai celor care au fost testaţi recent, putând dovedi astfel că nu sunt purtători de coronavirus. Cetăţenii ungari care revin din străinătate vor fi ţinuţi în carantină timp de 14 zile sau vor putea circula înainte de sfârşitul acestei perioade dacă rezultatele a două teste pentru coronavirus sunt negative. După măsurile anunţate săptămâna trecută, în contextul creşterii numărului de cazuri de COVID-19, premierul ungar Viktor Orban a convenit luni cu omologul său ceh, Andrej Babis, să permită accesul turiştilor din Cehia care şi-au făcut deja rezervări în Ungaria pentru septembrie, a anunţat Ministerul de Externe de la Budapesta. Ulterior, excepţia a fost extinsă şi pentru cei sosiţi din Polonia şi Slovacia. Testele negative prezentate nu trebuie să fie mai vechi de 5 zile. Până luni, în Ungaria se raportaseră 6.139 de cazuri de coronavirus şi 615 decese după infectare. Tendinţa epidemiei a redevenit crescătoare chiar înaintea începerii anului şcolar. Ungaria relaxase restricţiile de circulaţie din mai. Economia ungară a înregistrat în trimestrul al doilea o scădere de 13,60% - una din cele mai mari probleme cu care se confruntă premierul Orban de 10 ani, de când se află la putere.
Românii pot tranzita ţara vecină, însă nu pot vizita Ungaria, mulţi dintre cei care aveau cumpărate vacanţe acolo renunţând la ele. Durata tranzitului nu poate să depăşească 24 de ore, iar persoanele nu trebuie să prezinte simptome specifice infecţiei cu COVID-19. De asemenea, cetăţenii români trebuie să prezinte un document din care să rezulte fără echivoc scopul deplasării şi ţara de destinaţie, respectiv să aibă asigurată intrarea pe teritoriul statului vecin Ungariei, aflat pe ruta de tranzit către ţara destinaţie. Traficul internaţional de marfă NU va fi restricţionat; acesta se va desfăşura în aceleaşi condiţii ca şi până acum!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
