Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 11 august 2026 06:13

M.A.I. înfiinţează POLIŢIA SIGURANŢĂ ŞCOLARĂ!

M.A.I. a anunţat înfiinţarea Poliţiei Siguraţă Şcolară - o structură specială în cadrul IGPR care va avea rolul de a creşte siguranţa în jurul şcolilor, dar şi pentru combaterea delincvenţei juvenile. Anunţul a fost făcut marţi de secretarul de stat în M.A.I. Bogdan Despescu. Acesta a precizat că proiectul are ca scop luarea măsurilor necesare creşterii securităţii fizice a elevilor pe durata deplasării înspre şi dinspre şcoală, precum şi prevenirea şi combaterea fenomenului de bullying. "La iniţiativa ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, a fost elaborat şi introdus în circuitul de aprobare instituţională un nou plan naţional de acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi personalului didactic, dar şi pentru prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar. Planul de acţiune creează premisele unei abordări unitare pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în unităţile de învăţământ. În conformitate cu prevederile Strategiei naţionale de apărare a ţării 2020-2024, unul dintre obiectivele principale îl reprezintă coordonarea eforturilor tuturor instituţiilor, concomitent cu luarea măsurilor necesare creşterii securităţii fizice a elevilor pe durata deplasării înspre şi dinspre şcoală, precum şi prevenirea şi combaterea fenomenului de bullying", a declarat Bogdan Despescu. El a mai precizat că noua structură va colabora cu unităţile şcolare şi autorităţile locale, urmând să-şi înceapă activitatea la debutul anului şcolar. "Ţinând cont de preocuparea permanentă a conducerii M.A.I. pentru îndeplinirea obiectivelor în ceea ce priveşte siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice, ministrul Afacerilor Interne a luat decizia înfiinţării unui structuri distincte în cadrul Poliţiei Române. Structura nou-înfiinţată va îmbunătăţi şi consolida parteneriatul M.A.I.-şcoală-autorităţi locale. Va exista o prezenţă mult mai mare şi mai activă a poliţiştilor în mediul şcolar, respectiv în procesul educaţional. Poliţiştii vor identifica mediile favorabile comiterii de infracţiuni şi vor stabili legături permanente cu reprezentanţii unităţilor de învăţământ, cu reprezentanţii ONG-urilor, precum şi ai autorităţilor locale", a adăugat Despescu. Secretarul de stat a mai spus că în noua structură vor lucra 266 de poliţişti. Se va acorda o mai mare importanţă activităţilor şi măsurilor preventive, structura concentrându-se pe identificarea factorilor generatori şi eliminarea din timp a potenţialelor riscuri, în principal pentru prevenirea consumului de droguri, trafic de persoane şi violenţă juvenilă. Aceasta va funcţiona odată cu începerea anului şcolar, atât la nivelul IGPR, cât şi la nivelul inspectoratelor judeţene de poliţie.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It