Consumul de bere s-a redus drastic din cauza COVID-19

Berea şi-a pierdut din efervescenţă în pandemie. Cu terase şi restaurante închise şi fără petreceri, consumul s-a redus drastic, la fel şi vânzările, iar cel mai greu a fost pentru micii producători de bere artizanală. Românii nu au mai simţit gustul berii din cauza virusului. "Campionatul european de fotbal ar fi fost o oportunitate de consum. La fel festivalurile, concertele contribuie la creşterea oportunităţilor de consum în România. Odată cu închiderea HoReCa au fost suspendate activităţile de producţie a berii la draft", a spus Julia Leferman, director general Asociaţia "Berarii României". Cel mai rău se resimt producătorii de bere artizanală. Piaţa berilor speciale - neagră, nepasteurizată, albă, ale, roşie - s-a prăbuşit. Vânzările au scăzut cu 32 de procente în primele 7 luni, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2019. Pandemia a schimbat şi obiceiurile de consum. S-a constatat o creştere a consumatorilor pentru ambalajele de unică folosinţă, în detrimentrul celor reutilizabile. Ţara noastră se află pe locul 8 în topul celor mai mari producători de bere din Uniunea Europeană, cu 1,7 miliarde de litri. Într-un, an un român bea 86 de litri de bere!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
