Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 10 august 2026 02:29

Măsuri împotriva răspândirii COVID-19, în contextul reluării activităţii la Dacia Groupe Renault

Luni, subprefectul cu atribuţii de prefect, Corneliu Cîrstea, subprefectul Andrei Ciungu şi directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică, Sorina Honţaru, au efectuat o vizită la Mioveni, la compania Dacia Groupe Renault, acesta fiind răspunsul la invitaţia lui Christophe Dridi, manager al Groupe Renault România. La faţa locului s-a constatat că, în contextul reluării activităţii uzinei, sunt asigurate condiţiile necesare împotriva răspândirii COVID-19. Conducerea Dacia Groupe Renault a prezentat măsurile de prevenţie care au fost luate pentru asigurarea protecţiei sanitare a angajaţilor, pe fondul actualei pandemii, fiind vizitate, de asemenea, câteva secţii ale uzinei. În completarea măsurilor prezentate de managerul Dacia, directorul Direcţiei pentru Sănătate Publică Argeş a prezentat şi alte aspecte de luat în seamă în vederea asigurării unui climat de muncă sigur şi evitării contaminării cu virusul pandemic. Instituţia Prefectului a apreciat preocuparea conducerii companiei Dacia Groupe Renault, care, prin măsurile luate, încearcă să asigure cele mai bune condiţii de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 , atât în interiorul uzinei, cât şi în exteriorul acesteia.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It