Maşină răsturnată în Curtea de Argeş!

Un grav şi spectaculos accident rutier s-a petrecut în urmă cu doar câteva minute pe strada 1 Mai din municipiu. Un autoturism marca Ford s-a răsturnat într-o curbă deosebit de periculoasă, acolo unde, de-a lungul timpului, au avut loc foarte multe evenimente rutiere. La volanul vehiculului se afla un bărbat în vârstă de 66 de ani, iar acesta rula dinspre Gară pe direcţia Curtea de Argeş-Piteşti. Din cauza vitezei, când a ajuns în curbă, şoferul a pierdut controlul asupra maşinii şi s-a răsturnat, alegându-se cu politraumatisme şi un traumatism cranio-facial. Acesta a fost preluat de o ambulanţă SMURD şi transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. "Din primele cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Brăila, care conducea un autoturism pe strada 1 Mai, dinspre strada Traian către strada Victoriei, într-o curbă la stânga, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă, unde a lovit un indicator și un parapet din beton, după care s-a răsturnat. În urma accidentului, o femeie în vârstă de 65 de ani, din Brăila, pasageră în autoturism, a fost rănită și transportată la o unitate medicală. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", au transmis reprezentanții IPJ Argeș.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
