"Action Day Forestry", în Argeş!

Poliţiştii argeşeni au participat la acţiunea "Action Day Forestry", desfăşurată la nivel naţional, ocazie cu care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale de aproape 50.000 de lei. Totodată, aproximativ 15 mc de material lemnos au fost confiscaţi. În ziua de 20 august a.c., poliţiştii argeşeni din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, alături de poliţişti din structurile de Ordine Publică şi Rutieră, au acţionat pe raza de competenţă, pentru combaterea tăierii, sustragerii şi comercializării ilegale de material lemnos, împreună cu jandarmi argeşeni, precum şi cu specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Ploieşti, Direcţiei Silvice Argeş, şi cu personalul silvic cu atribuţii de control/de pază pe linie silvică, ocazie cu care au fost depistaţi 25 de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 69 de ani, dintre care 6 au tăiat, respectiv 20 au transportat material lemnos pe drumurile publice, cu atelaje sau autoutilitare, fără documente legale. Totodată, a fost identificată o societate comercială care nu respectase normele în vigoare cu privire la evidenţa şi implementarea în aplicaţia SUMAL a operaţiunilor efectuate cu materialul lemnos.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 27 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii 171/2010, în valoare totală de 41.000 de lei, şi a fost confiscată cantitatea de aproximativ 15 mc de material lemnos. De asemenea, a fost aplicată şi o sancţiune în valoare de 6.000 de lei, conform O.G. 37/2007 privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora. Oamenii legii vă reamintesc că activităţile de control al tăierii, transportului şi deţinerii de material lemnos sunt desfăşurate de către poliţiştii argeşeni în mod curent şi vor continua în perioada următoare.
Ca exemplu, oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Domneşti au depistat un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Nucşoara, care transporta cu o autoutilitară material lemnos, pe DJ 731 de pe raza localităţii de domiciliu, fără documente de provenienţă sau transport. Cantitatea şi esenţa materialului lemnos au fost stabilite de către un specialist silvic, rezultând că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 1,43 mc lemn de foc, de esenţă fag. Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat Ocolului Silvic Domneşti.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
