Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 11 august 2026 00:03

Argeşul, campion la amenzi: 22.000 de lei şi sancţiuni pentru evenimente private cu peste 50 de participanţi!

Chiar dacă unii credeau că e rost de respiro, verificările în mijloacele de transport în comun, în complexele comerciale şi în zonele aglomerate au continuat şi duminică. Astfel, poliţiştii, jandarmii, poliţiştii locali şi pompierii argeşeni au verificat respectarea prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Vă amintim că puteţi sesiza şi dumneavoastră neregulile în ceea ce priveşte aplicarea măsurilor de protecţie sanitară la linia telefonică TELVERDE- 0800.800.165. În acelaşi timp, Instituţia Prefectului face apel către argeşeni să respecte cu stricteţe regulile de protecţie sanitară: purtarea măştii de protecţie, păstrarea distanţei fizice şi igiena mâinilor. În ultima zi de weekend, poliţiştii argeşeni au verificat 369 de persoane care figurau în izolare. Totodată, au fost controlate 50 de societăţi comerciale, 171 de persoane legitimate şi 118 autovehicule verificate, în cadrul acţiunilor punctuale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 66 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.500 de lei, 63 dintre acestea, în valoare de 8.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, iar 3 sancţiuni, în valoare totală de 3.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind izolarea/carantina.

În urma acţiunilor de control efectuate în cursul zilei de duminică, jandarmii au aplicat 14 amenzi în valoare de 10.250 de lei şi 18 avertismente persoanelor care nu au purtat masca de protecţie în spaţiile închise. Tot atunci au fost depistate două evenimente private - un botez si o cununie civilă, la care participau mai mult de 50 de persoane. În aceste două situaţii, organizatorii au fost sancţionaţi fiecare cu amendă de 2.000 de lei şi au fost obligaţi să respecte numărul maxim de persoane care pot participa la un eveniment în aer liber. La rândul lor, pompierii argeşeni au verificat 24 de societăţi comerciale şi 358 de persoane fizice. Dintre acestea din urmă, 25 au fost surprinse că nu respectau masurile de protecţie individuală în spaţii închise. Reprezentanţii ISU Argeş au aplicat două amenzi în valoare totală de 1.000 de lei şi 23 avertismente.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It