Bărbat din Curtea de Argeş, victima unui accident provocat de un şofer băut

Sâmbătă, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 41 de ani, din Milcoiu, jud. Vâlcea, care conducea un autoturism pe DN 7, în localitatea Morăreşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o femeie în vârstă de 35 de ani, din Tg. Jiu, jud Gorj. În urma accidentului, şoferul primului autoturism şi pasagerul care-l însoţea - un bărbat de 49 de ani din Curtea de Argeş, au fost răniţi uşor. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, pentru bărbatul de 41 de ani acesta indicând o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
