Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 10 august 2026 22:31

Musafiri nepoftiţi în curtea unor gospodari din Corbeni

O familie din comuna Corbeni a trecut printr-o mare sperietură în noaptea de joi spre vineri, puţin după miezul nopţii, atunci când s-a auzit un zgomot puternic în curtea casei. Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din judeţul Argeş, se afla în maşină cu alţi 3 prieteni, rulând dinspre Barajul Vidraru spre Curtea de Argeş. Într-o curbă periculoasă - care-i pune în dificultate pe mulţi dintre şoferii neatenţi - pe fondul unei viteze peste limita legală, tânărul conducător auto a pierdut controlul volanului, a rupt gardul unei proprietăţi şi s-a oprit într-o căpiţă cu fân. Pe lângă daunele produse maşinii, un Renault Megane, mai multe bunuri din gospodăria afectată au fost distruse, motiv pentru care proprietarii au vrut "s-o dea la pace" cu şoferul, solicitând remedierea pagubelor, dar nu au reuşit să ajungă la un consens. "La faţa locului a ajuns şi un echipaj de Poliţie, fiind vorba despre un eveniment rutier, fără victime. Şoferul în vârstă de 21 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ", ne-au declarat reprezentanţii IPJ Argeş...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It