"Noua casă" scumpeşte locuinţele!

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţională a României, a vorbit despre modificările aduse programului "Prima casă", care devine "Noua casă". Una dintre ele se referă la majorarea plafonului la creditele folosite pentru achiziţia de locuinţe noi, de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro. "Dublarea de la 70.000 la 140.000 de euro ar putea să aducă o schimbare pe piaţa imobiliară şi să vedem o scumpire a caselor. Asta nu ar fi un lucru bun, chiar dacă, pe de altă parte, se face un lucru bun, că vine un program în ajutorul dezvoltatorilor", a spus Adrian Vasilescu. "Este nevoie să ajungă oamenii în case noi. Este nevoie de dezvoltatori de case noi. Dacă ei sunt sprijiniţi, nu este nicio problemă. Dar să fie sprijiniţi şi cei care cumpără casele", a mai spus consilierul guvernatorului BNR. Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului Ludovic Orban, a anunţat săptămâna trecută că plafonul programului "Noua casă", fost "Prima casă", va creşte de la 70.000 de euro la 140.000 de euro, iar garanţiile oferite de stat vor acoperi 80% din credit, faţă de 50%, cât era până acum. Avansul ar urma să fie menţinut la 5%.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
