CCR a decis: alocaţiile trebuie dublate de la 1 august!

Curtea Constituţională a decis miercuri să respingă sesizarea Guvernului pe proiectul de lege care prevedea intrarea în vigoare a dublării alocaţiilor. Astfel, CCR a decis că este constituţională legea care respinge Ordonanţa Guvernului prin care dublarea alocaţiilor era amânată până la 1 august. Legea merge pentru promulgare la preşedintele Klaus Iohannis. "În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea privind respingerea O.U.G. a Guvernului nr. 2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art. I pct. 1 din Legea nr. 14/2020 privind aprobarea O.U.G. a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este constituţională în raport cu criticile formulate", a arătat CCR într-un comunicat. Este vorba despre legea care respingea O.U.G. a Guvernului prin care era amânată intrarea în vigoare a dublării alocaţiilor până la 1 august. Astfel, dacă preşedintele promulgă legea, din momentul publicării în Monitorul Oficial alocaţiile ar trebui dublate de la 150 de lei la 300 de lei. Preşedintele însă mai are la dispoziţie să retrimită legea în Parlament şi astfel se poate ajunge la data de 1 august până la care Guvernul a dispus oricum amânarea. Premierul a declarat în mai multe rânduri că Guvernul nu îşi permite dublarea alocaţiilor. Orban a mai spus că îşi doreşte creşterea alocaţiilor însă această creştere va fi făcută progresiv. "Sigur că ne dorim creşterea alocaţiilor, dar dublarea acestora este greu de susţinut financiar. Vom stabili un grafic de creştere progresivă a alocaţiilor astfel încât să reuşim majorarea aşa cum a fost votată, dar nu din primul moment, ci pentru o perioadă", a declarat Ludovic Orban. Acesta a precizat că Guvernul a atacat legea la CCR pentru că nu au fost precizate sursele de finanţare.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
