Peste 4.000 de permise de conducere reţinute!

În perioada 26 iunie-5 iulie 2020, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere, poliţiştii rutieri (alături de colegii de la Ordine Publică) au acţionat în toată ţara pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave. Astfel, pentru neregulile rutiere depistate în trafic au fost aplicate 42.785 de sancţiuni contravenţionale. Din totalul acestora, 18.033 au fost pentru depăşirea regimului legal de viteză, 2.625 pentru abateri săvârşite de pietoni, 1.545 pentru abaterile săvârşite de biciclişti, 677 pentru depăşiri neregulamentare, 604 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, 390 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 325 pentru abaterile săvârşite de căruţaşi şi 304 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor. De asemenea, au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 4.285 de permise de conducere. Dintre acestea, 1.675 au fost pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 677 pentru depăşiri neregulamentare, 604 pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, 390 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, iar 304 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor. Totodată, au fost retrase 1.205 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecţiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligaţii legale.
În aceeaşi perioadă, poliţiştii rutieri au constatat 735 infracţiuni, din care 557 contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice. Nu mai puţin de 235 au fost fapte de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, 209 au reprezentat fapte de conducere fără permis, 74 de fapte de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, 20 de fapte de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi 19 fapte de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
