Au furat, dar au scăpat doar cu control judiciar!

Într-o ediţie trecută a ziarului nostru vă informam că doi tineri au ajuns în spatele gratiilor după ce poliţiştii au dovedit că sunt autori ai unor infracţiuni de furt. Prezentaţi procurorilor cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive, aceştia au fost puşi sub control judiciar pentru 60 de zile şi au părăsit arestul. Primul dintre ei este Cătălin Petruţ C., în vârstă de 25 de ani, din comuna Coşeşti, care în noaptea de 27 spre 28 iunie a sustras 15 butelii dintr-un rastel metalic aparţinând unei societăţi comerciale cu punct de lucru la Corbi. Apoi, în noaptea de 5 spre 6 iulie, cel în cauză a pătruns şi într-o povarnă din aceeaşi comună, de unde a sustras elemente din cupru ale unor cazane pentru distilarea alcoolului, pe care le-a tăiat bucăţi şi le-a vândut la un centru de colectare deşeuri feroase şi neferoase. Prejudiciul creat în ambele situaţii a fost de aproximativ 8.000 de lei, iar oamenii legii au reuşit să recupereze buteliile şi să le restituie păgubitului. În cel de al doilea caz este vorba despre Dixon C., în vârstă de 21 de ani, de etnie romă, din comuna Merişani, care în noaptea de 3 spre 4 iulie, împreună cu concubina gravidă şi cu fratele acesteia, în vârstă de 16 ani, au pătruns în magazia unei gospodării din localitatea de domiciliu, de unde au sustras mai multe aparate electrice folosite la tăierea şi prelucrarea materialului lemnos în valoare de aproximativ 8.000 de lei. Pentru administrarea probatoriului, pe 8 iulie, poliţiştii au făcut două percheziţii domiciliare acasă la suspect, ocazie cu care reuşit să recupereze o parte din prejudiciu. Împricinatul este cunoştinţă veche a oamenilor legii după ce, în 2016, când era minor, a fost arestat preventiv tot pentru furt. Un an mai târziu a fost judecat şi condamnat la măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, dar anul trecut a furat din nou, a ajuns în arest pentru scurtă perioadă şi a fost trimis în judecată, dosarul fiind pe rolul Judecătoriei Piteşti.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
