Noi amenzi pentru delicte silvice

În perioada 29 iunie-5 iulie a.c., poliţiştii argeşeni au acţionat pe raza de competenţă pentru combaterea tăierii, sustragerii şi comercializării ilegale de material lemnos, împreună cu specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Ploieşti, Direcţiei Silvice Argeş, precum şi cu personalul silvic cu atribuţii de control/de pază pe linie silvică, ocazie cu care au fost depistate 16 persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 46 de ani, care au tăiat, deţinut sau transportat material lemnos pe drumurile publice, cu atelaje sau autoutilitare, fără documente legale. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, conform Legii 171/2010, în valoare totală de 21.000 de lei şi a fost confiscată cantitatea de peste 13 mc lemn de foc de diverse esenţe, care a fost predată ocoalelor silvice competente.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
