Corespondenţă din Afganistan - Pe terenul subofiţerului de comandă
l Subofiţerul - lider prin puterea exemplului: să ştie mai mult, să vrea şi să poată face mai mult decât subordonaţii lui!
Plutonierul adjutant principal Ervin-Răsvan Oros este subofiţer de comandă în Batalionul 21 de Protecţia Forţei "Viperele Negre", dislocat pentru 6 luni în teatrul de operaţii din Afganistan şi este de 29 de ani la acelaşi batalion. Este unul dintre subofiţerii cu cea mai mare experienţă din această structură şi a participat la toate misiunile structurii, atât în Irak, cât şi în Afganistan. El este cel care ar putea să ne relateze cel mai bine câteva detalii despre misiunile batalionului, despre experienţa lui într-un teatru de operaţii şi despre rolul subofiţerului în structurile Armatei României.
- Vă rugăm să ne spuneţi cum v-aţi început cariera militară...
- Cariera militară am început-o în data de 22 ianuarie 1991 ca militar în termen la Şcoala de Aplicaţie pentru Vânători de Munte de la acea vreme din Predeal, iar după satisfacerea stagiului militar, m-am angajat ca sergent la Batalionul 21 Vânători de Munte "General Leonard Mociulschi", unde şi astăzi sunt militar activ. În anul 2001 am urmat cursul de formare subofiţeri - filiera indirectă, în cadrul aceleiaşi şcoli de la Predeal. Acest lucru mi-a schimbat perspectiva asupra viitorului şi încă de atunci am visat să devin subofiţer de comandă la acest batalion. Pentru acest lucru am urmat toate cursurile necesare pentru a-mi atinge acest obiectiv, şi aici mă refer la cursurile de carieră şi am avut posibilitatea să urmez "Drill Sergeant School" în SUA şi Advanced NCO Course în Germania. Sunt de aproape 30 de ani în slujba batalionului de vânători de munte din Predeal. Am ales să îmbrăţişez această meserie datorită bunicului meu care a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial ca subofiţer al Armatei României, el făcând parte din compania de cercetare a unui batalion de infanterie. A luptat atât pe frontul de est, până la Cotul Donului, cât şi pe frontul de vest, până în Cehoslovacia. Poveştile lui m-au motivat. Ascultam despre întâmplările din război. Îmi spunea că dacă ar fi avut picioare de fier, ele ar fi fost tocite până la genunchi de atâta mers pe jos.
- Cum a fost prima experienţă într-un teatru de operaţii?
- Prima experienţă într-un teatru de operaţii a fost în Irak, în anul 2006. Am fost locţiitor comandant pluton în cadrul misiunii UNAMI III. Batalionul 21 Vânători de Munte a participat cu o companie pentru securizarea unui punct de acces. Cea mai mare provocare a fost pregătirea pentru misiune. Nu ştiam la ce să ne aşteptăm şi cum vor reacţiona militarii la diferitele incidente care ar fi putut să apără în teatrul de operaţii din Irak, dar cu multă muncă şi perseverenţă, am reuşit să-i instruim în aşa fel încât să-şi ducă cu succes misiunea la bun sfârşit. Ca locţiitor comandant pluton trebuie să fii în permanenţă un exemplu demn de urmat pentru toţi, iar prin cunoştinţele pe care le ai, să fii un sprijin real pentru comandantul de pluton.
- Ce puteţi să ne spuneţi despre următoarele misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan?
- A doua misiune a fost în anul 2009, în Afganistan, ca subofiţer de companie în cadrul Companiei Alfa din acelaşi batalion. A fost o altă provocare, o altă perspectivă, un alt tip de misiune. Dacă în Irak am fost la dispoziţia ONU şi executam doar securizarea bazei militare, acum, în 2009, sub egida NATO, am avut misiuni de patrulare, în afara perimetrului bazei. Acolo, pericolul era la tot pasul. Dar prin grija comenzii companiei şi cu sprijinul comandanţilor şi locţiitorilor comandanţilor de plutoane, am reuşit să facem o treabă extraordinară. Printre multe alte sarcini duse la bun sfârşit, pot evidenţia realizarea unui FOB (Foward Operating Base), în Tarnak Va Jaldak, provincia Zabul, denumit Mescall în cinstea maiorului Brian Michael Mescall, ofiţer american căzut la datorie în Afganistan. Comanda batalionului, care era dispusă în Baza Lagman, a hotărât că este necesară înfiinţarea unui nou avanpost, pentru o mai bună supraveghere şi menţinere a securităţii în zona noastră de responsabilitate. Erau trei FOB-uri şi mai era nevoie de un al patrulea, pentru a acoperi întreaga arie atribuită militarilor români. Astfel, am ridicat o mică bază de unde urma să ne desfăşurăm misiunile de patrulare pe autostrada A1. Acea autostradă afgană semăna cu un drum judeţean de la noi din România, dar pentru infrastructura rutieră din Afganistan putea fi considerată un drum de mare viteză. Ştiam că acest FOB este un proiect vechi, de aceea nimeni nu îndrăznise să creadă că el se poate realiza. Dar cu entuziasm, muncă, efort, sudoare şi dedicaţie din partea militarilor şi cu susţinere din partea comenzii batalionului, am reuşit. A fost o muncă de echipă, toată compania participând la ridicarea din ţărână a unei baze militare. Ziua se săpa, se ridicau gardurile din hesco şi se umpleau cu pământ, se ridicau corturile pentru dormit, iar noaptea militarii erau în posturile de pază, pentru protecţia colegilor din companie, aflaţi la somn după o zi de patrulare în zona din jurul FOB-ului sau după misiuni de escortă a camioanelor care ne aprovizionau cu materiale necesare construcţiei. Alături de militarii români, la construcţia FOB-ului Mescall a fost prezentă şi o echipă de militari americani care ne-a sprijinit cu sisteme de supraveghere pentru a nu fi surprinşi de insurgenţi pe timpul construirii bazei. Din punctul meu de vedere, a fost cea mai complexă misiune pe care unitatea de vânători de munte din Predeal a executat-o într-un teatru de operaţii! Aria de responsabilitate a batalionului era foarte mare, se întindea pe întreaga suprafaţă a provinciei Zabul. Principala misiune a fost securizarea autostrăzii care traversa regiunea. Era principalul drum de acces între Kabul, capitala Afganistanului şi oraşul Kandahar. Avea o importanţă strategică atât din punct de vedere economic, cât şi militar. Aceste misiuni nu aveau doar rolul de a păstra în siguranţă autostrada, ci şi de a câştiga încrederea comunităţii locale aflate în vecinătatea acestui drum.
A treia misiune pe care am executat-o a fost în anul 2012. Un specific diferit faţă de primele misiuni internaţionale, pentru că între timp am mai urcat o treaptă în cariera militară şi am fost consilierul comandantului, cum se numea funcţia pe vremea aceea. Pe timpul pregătirii am înţeles cu adevărat cât de importantă este disciplina. În lipsa ei, atât instruirea militarilor, cât şi execuţia misiunii în teatru nu se poate realiza la cele mai înalte standarde. Am avut sprijinul subofiţerilor de companie şi astfel am putut pune în practică cerinţele comandantului pe linie de disciplină militară, de instrucţie, de îndeplinire a misiunilor. Companiile erau dispuse în patru baze militare diferite. Am apreciat atunci abilitatea fiecărui subofiţer de companie care a ştiut să impună disciplina la cele mai înalte standarde, atât din punct de vedere al portului ţinutei, al semnelor exterioare de respect, întreţinerea tehnicii şi a armamentului, echiparea militarilor pe timpul executării misiunilor, precum şi din punctul de vedere al asigurării unui trai decent militarilor ţinând cont de faptul că era vorba despre autogospodărire (hrana era preparată de militarii din bază). Marea provocare a acestei misiuni a fost să mutăm punctul de comandă al batalionului din Camp Apache în FOB Mescall. Nu e uşor să iei un punct de comandă de la zero, cu tot ceea ce presupune - sisteme de comunicaţii, sisteme de informatică, logistică şi toate celelalte componente necesare. Toată partea operaţională trebuia pusă în funcţiune cât mai rapid pentru a nu întrerupe legătura cu toate subunităţile dislocate în celelalte baze. Subunităţile şi-au continuat misiunile în teren şi patrulele în afara bazei, în timp ce noi am reuşit să ne mutăm într-un timp record, practic peste noapte, cum se spune... A fost o mare încercare pentru tot batalionul, aceea de a nu simţi lipsa unui post de comandă funcţional.
Astăzi mă aflu în a patra misiune într-un teatru de operaţii şi pentru a treia oară în Afganistan. Având în vedere că de data aceasta sunt tot subofiţer de comandă, la fel ca în anul 2012, pot spune că acum am mai multă experienţă, mai multă încredere în forţele proprii şi în abilitatea de a crea o echipă unită cu comandanţii de grupă, plutoane şi subofiţerii de companie. Încă din timpul pregătirii mi-am dat seama că această misiune este o mare provocare pentru noi. Batalionul 21 de Protecţia Forţei "Viperele Negre" execută pentru prima dată 3 sarcini specifice în cadrul Bazei Militare Kandahar: acţiuni de patrulare în GDA (Ground Defense Area), GA (Guardian Angels) şi asigurarea accesului în baza militară.
Pregătirea pentru această misiune a început cu instruirea micilor lideri, prin învăţarea procedurilor specifice pentru fiecare subunitate, a ceea ce au de făcut, astfel încât militarii să ştie cum să reacţioneze în cazul oricărui incident sau situaţie care ar putea să apară într-o zonă de conflict. Acest lucru ni s-a confirmat la evaluarea finală, pe care am susţinut-o la Centrul Naţional de Instruire Întrunită "Getica" din Cincu, atunci când batalionul a primit calificativul INSTRUIT. Odată ajuns în Afganistan, mi-am dat seama că munca depusă zi de zi la pregătire nu a fost în zadar, iar procedurile executate la instrucţie au fost cele corecte, fiind viabile în teatrul de operaţii din Afganistan. Pe timpul misiunii, datorită redimensionării cerinţelor operaţionale, una dintre subunităţi a trebuit să-şi schimbe specificul sarcinilor pentru care s-a instruit în ţară. Ca rezultat al pregătirii executate aici, în teatrul de operaţii, şi a profesionalismului de care au dat dovadă instructorii, subunitatea a fost validată într-un timp foarte scurt să execute noul tip de sarcină din cerinţa operaţională.
Un element de noutate a constat în implementarea regulamentelor valabile în Baza Militară Kandahar şi respectarea acestora de către toţi militarii, precum şi alinierea lor în concordanţă cu regulamentele naţionale. Până în prezent, pe lângă misiuni şi implementarea regulilor de ordine şi disciplină, pandemia care a lovit întreg mapamondul reprezintă în aceste momente o mare responsabilitate în această bază militară. Împreună cu subofiţerii de companie, locţiitorii comandanţilor de plutoane şi comandanţii de grupă, am urmărit în permanenţă ca aceste reguli specifice (distanţarea socială, purtarea măştii şi igiena personală) să fie respectate de fiecare militar. Un merit în acest parteneriat îl au şi instituţiile militare de învăţământ care formează tinerii subofiţeri în spiritul coeziunii şi colaborării atât cu subordonaţii, cât şi cu factorii decidenţi. Subofiţerii fac cursuri de nivel şi de carieră, iar acestea le modelează caracterul şi abilităţile profesionale. Astfel se observă o schimbare în bine, un progres care se transpune în primul rând în relaţiile pe care le au cu militarii din subordine, ceea ce este foarte important în dinamica misiunilor unui batalion. Datorită acestui lucru şi înţelegerii exacte a cerinţelor necesare pe timpul executării unei misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan, pregătirea pentru această dislocare în Baza Militară din Kandahar a fost tratată cu profesionalism de militarii noştri.
- După 29 de ani de experienţă în Armata României, cum credeţi că trebuie să fie un subofiţer?
- Un subofiţer trebuie să fie un profesionist, să fie educat, autodidact şi conectat la tot ceea ce este nou în mediul militar, să fie civilizat şi un exemplu pozitiv prin comportamentul lui. Să apară în faţa subordonaţilor întotdeauna pregătit, cu lecţiile învăţate, pentru a fi capabil să răspundă întrebărilor apărute. Atunci când aceste răspunsuri nu ţin de competenţa lui, acesta trebuie să-l consilieze pe militar şi să-l însoţească la cel care are rezolvare la problema apărută. Un alt lucru necesar este ca subofiţerul să poată spune oricui "Faceţi ca mine!". Să fie un lider prin puterea exemplului: să ştie mai mult, să vrea şi să poată face mai mult decât subordonaţii lui. Doar astfel ei îl vor urma în permanenţă şi îi vor asculta ordinele. Dacă îl vor vedea entuziast şi pregătit, vor fi şi ei la fel, energici, plini de viaţă şi profesionişti.
- Ce pregătire ar trebui să aibă un subofiţer pentru a face faţă oricăror provocări?
- În primul rând este nevoie de cursurile de nivel. Apoi cursurile de carieră sunt benefice pentru a pregăti subofiţerul pentru următoarea funcţie, următoarea treaptă în dezvoltarea profesională. Astfel se evită "înotarea în ape tulburi". O mare schimbare pe care încep s-o observ în învăţământul militar românesc este dată de accentul mai mic pe memorizarea excesivă a regulamentelor şi concentrarea pe abilităţile de identificare a răspunsului în acestea. Pentru prima dată am văzut acest sistem la cursurile pe care le-am făcut în afara ţării şi mă bucur să văd că am început şi noi să-l implementăm.
Un subofiţer modern este cel care învaţă din toată experienţa acumulată, din pregătirea constantă şi continuă şi din colaborarea cu alţi militari ai armatelor statelor partenere. Cât de profesionişti suntem arată cât de apropiaţi suntem de nivelul de performanţă al comandantului, la orice nivel, grupă, pluton sau companie. Cu cât avem mai multe cunoştinţe, cu atât comandanţii noştri se bazează pe noi. Iar cunoştinţele se obţin doar din cărţi şi de pe teren. Felul în care ne comportăm în diferite situaţii ne apropie sau, dimpotrivă, ne îndepărtează de comandanţii pe care-i reprezentăm. Ca locţiitor comandant de pluton sau subofiţer de companie nu mai ai doar o repezentare personală, ci oglindeşti întreaga subunitate. La nivelul la care sunt acum, subofiţer de comandă, alături de comandantul batalionului, reprezentăm imaginea întregului colectiv.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
