Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 9 august 2026 17:35

Circa 500.000 de români au rămas fără loc de muncă!

Tot mai mulţi romani au rămas fără un loc de muncă. Este vorba despre aproximativ 500.000 de angajaţi cărora li s-au desfiinţat contractele de muncă. Rata şomajului în luna mai a crescut la nivelul celei de acum 3 ani, cu 0,4 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă, la 5,2% faţă de 4,8%, a anunţat joi Institutul Naţional de Statistică (INS). "Rata şomajului în luna mai 2020 a crescut la nivelul celei de acum trei ani (prima parte a anului 2017), respectiv cu 0,4 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă (5,2% faţă de 4,8%). Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 2,1 puncte procentuale mai mare decât la femei", arată datele INS.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna mai a anului 2020 a fost de 463.000 persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (432.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (352.000 persoane). Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 2,1 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 6,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,0% în cazul celor de sex feminin). Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,2% pentru luna mai 2020 (4,8% în cazul bărbaţilor şi 3,3% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna mai 2020. Rata şomajului reprezintă ponderea şomerilor în populaţia activă.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It