Tânără din Craiova, reţinută după ce a furat 20.000 de lei la Merişani!

Marţi, oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi au reţinut o femeie în vârstă de 32 de ani, din municipiul Craiova. Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 15 iunie, aceasta a fi pătruns în locuinţa unei persoane din Merişani, de unde a sustras aproximativ 20.000 de lei. Pentru administrarea probatoriului, poliţiştii argeşeni, cu sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului de Judeţean Dolj, au efectuat o percheziţie domiciliară în municipiul Craiova, la locuinţa celei în cauză. După administrarea probatoriului, femeia a fost reţinută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, iar miercuri a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
