Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 10 august 2026 17:14

Un criminal din Arefu a fost condamnat la 5 ani de puşcărie pentru omor!

La sfârşitul lunii iulie a anului trecut, un tânăr din comuna Arefu a fost ucis de un consătean. Condamnat de instanţa de fond la 8 ani de închisoare, autorul a contestat sentinţa şi Curtea de Apel Piteşti i-a redus pedeapsa la 5 ani şi jumătate. După cum relatam la momentul respectiv, în noaptea de 29/30 iulie 2019, Ovidiu Niculae, în vârstă de 26 de ani, din localitate, salariat la centrala electrică, se întorcea de la barul din comună. Băut fiind, când a ajuns în dreptul casei, el s-a luat la ceartă cu Vasile Nicolae, în vârstă de 62 de ani, care de asemenea era sub influenţa alcoolului. Conflictul verbal a degenerat în acte de violenţă şi sexagenarul a înfipt de două ori cuţitul în pieptul tânărului, care era finul său. Sângerând abundent, victima a mai reuşit să se târască până în dreptul porţii sale şi a căzut în stare de inconştienţă. Ambulanţa venită la faţa locului l-a ridicat şi a plecat spre spital, dar pe drum bărbatul a intrat în stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi salvat. Autorul crimei a fost arestat preventiv pe 31 iulie şi ulterior trimis în judecată pentru infracţiunea de omor. Pe 30 decembrie 2019 a fost condamnat de Tribunalul Argeş la 8 ani de puşcărie cu executare în regim de detenţie. Întrucât nu era definitivă, sentinţa instanţei de fond a fost atacată şi dosarul a intrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti. Instanţa a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat, în parte, decizia Tribunalului şi, rejudecând, a redus pedeapsa la 5 ani şi 6 luni de închisoare...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It