Memorialul Închisoarea Piteşti poate fi din nou vizitat

După o lungă pauză provocată de pandemia de coronavirus, începând de joi, 11 iunie, Memorialul Închisoarea Piteşti s-a redeschis pentru public. Vizitatorii îi pot trece pragul, fără programări prealabile, de joi până marţi (miercurea este închis!), după următorul program orar: 11.00-14.00 şi 15.00-18.00. Între orele 14.00-15.00 se ia pauză pentru dezinfecţie şi curăţenie. La intrare veţi fi întâmpinaţi de un ghid care vă va indica dezinfectantul pentru mâini şi traseul de urmat pentru un tur complet al obiectivului. Obligatoriu, veţi purta mască de protecţie! Trebuie să ştiţi că există inclusiv o aplicaţie pentru telefon (se numeşte MIP), care funcţionează ca un ghid în adevăratul sens al cuvântului. Nu trebuie decât s-o descărcaţi pe dispozitivul dvs., să conectaţi o pereche de căşti, să selectaţi ce doriţi să vizitaţi şi alte câteva opţtiuni şi, în timp ce veţi păşi prin încăperi, veţi auzi vocea narativă care vă va introduce în contextul istoric al faptelor şi evenimentelor evocate. Nu se percep taxe de intrare, însă donaţiile sunt binevenite! De altfel, la ieşire, aveţi la dispoziţie o mini-librărie de unde puteţi achiziţiona cărţi tematice privind victimele opresiunii comuniste. Copiii sub 12 ani nu pot vizita obiectivul, din cauza violenţei subiectului. De reţinut că în această perioadă nu se vor putea face tururi ghidate pentru grupuri mai mari de 5 persoane. Pentru a programa un tur ghidat (grupuri de 5 sau mai multe persoane) sau pentru detalii legate de vizită, puteţi apela numărul de telefon 0734.365.102 sau o puteţi face prin e-mail, la adresa: contact@inchisoareapitesti.org. Pentru a programa un tur ghidat, puteţi folosi direct formularul de pe pagina noastră web: http://www.pitestiprison.org/mip–viziteaza.html. De asemenea, a fost prelungit termenul pentru expoziţia "BINOM+1: Fenomenul Piteşti 49/89/19", din incinta Memorialului Închisoarea Piteşti (proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional). Închisoarea de la Piteşti este cunoscută pe plan mondial pentru desfăşurarea, în acest loc, a Fenomenului Piteşti - o formă de tortură fizică şi psihologică continuă aplicată studenţilor anticomunişti, între 1949-1951. Această acţiune violentă a regimului comunist a fost numită de Aleksandr Soljeniţîn, laureat al Premiului Nobel şi supravieţuitor al Gulagului rusesc, "cea mai mare barbarie a lumii contemporane".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
