Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 10 august 2026 16:13

Cele mai importante scumpiri din 2020

Ultimele 6 luni au însemnat mai puţini bani în buzunarele românilor atunci când s-au întors de la cumpărături. Institutul Naţional de Statistică a făcut publice cele mai importante date legate de scumpiri. Astfel, preţurile pentru serviciile poştale au crescut cu peste 12%, iar un zbor cu avionul ne costă acum cu aproximativ 6% mai mult. De la finalul lui 2019, cea mai mare creştere a preţurilor a fost înregistrată în cazul fructelor proaspete, care s-au scumpit cu peste 24%. Plătim mai mult şi pentru citrice sau fasole. În cazul acestora creşterea este de peste 10 procente faţă de luna decembrie a anului trecut şi nu doar alimentele s-au scumpit! Există şi câteva veşti bune, puţine ce-i drept... Singurele scăderi consemnate în raportul Institutului Naţional de Statistică au fost înregistrate la ouă, care sunt acum cu aproximativ 4 procente mai ieftine, dar şi la combustibili. Preţul acestora a scăzut cu aproape 10% în ultimele 6 luni. Au fost şi preţuri care au stagnat, precum cele ale transportului urban, abonamentelor de transport, televiziune sau telefonie.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It