Cine scapă de izolarea obligatorie...

Sâmbătă a avut loc o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, desfăşurată on-line, pentru aprobarea listei cu statele din care cetăţenii care sosesc în România nu vor fi obligaţi să intre în izolare. Astfel, ţările pentru care este introdusă măsura exceptării de la izolare, pentru persoanele asimptomatice care vin în România, sunt: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. Lista cu ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare se actualizează săptămânal de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16.00, în vederea introducerii în listă a unor noi ţări. Totodată, zborurile către şi dinspre ţările care fac obiectul excepţiei se vor relua în condiţiile stabilite de H.G. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare. Măsurile aprobate se aplică începând cu data de 15.06.2020, ora 00.00.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
