Hoţi de lemne depistaţi

În ultimele trei zile, poliţiştii argeşeni au acţionat pe raza de competenţă, pentru combaterea tăierii, sustragerii şi comercializării ilegale de material lemnos, împreună cu specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Ploieşti, Direcţiei Silvice Argeş, precum şi cu personalul silvic cu atribuţii de control/de pază pe linie silvică, ocazie cu care au fost depistaţi 23 de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, care au tăiat sau au transportat material lemnos pe drumurile publice cu atelaje sau autoutilitare, fără documente legale. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii 171/2010, în valoare totală de 25.800 de lei, şi a fost confiscată cantitatea de aproximativ 20 mc lemn de foc de diverse esenţe, care a fost predată ocoalelor silvice competente.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
