Şi pompierii au depus jurământul de credinţă faţă de patrie!

Vineri, 19 elevi din cadrul Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" - Boldeşti (seria 2020), sub comanda inspectorului şef colonel Bogdan Olar, au depus jurământul militar. Festivitatea a avut loc la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Căpitan Puică Nicolae" al judeţului Argeş, unde viitorii pompieri au jurat credinţă patriei şi au făcut cel mai important pas spre sacra misiune de salvator aflat în slujba ţării. Festivitatea a continuat cu trecerea în rezervă a plutonierilor adjutanţi şefi Radu-Ioan Pescaru şi Cristinel Stroe, cărora le-au fost acordate plachete şi au primit toată recunoştinţa colegilor şi a conducerii ISU Argeş pentru întreaga carieră de pompier, ce a început pentru ambii în luna septembrie a anului 2006, de când au fost în slujba ţării, salvând vieţi şi bunuri materiale alături de colegi. "Le mulţumim tinerilor pompieri militari care au ales acestă vocaţie, muncind pentru locul binemeritat în cadrul şcolii de subofiţeri şi le urăm spor în pregătirea specifică armei. De asemenea, le mulţumim domnilor subofiţeri ce vor trece în rezervă la data de 01.06.2020 pentru curajul şi devotamentul de care au dat dovadă şi le urăm ani mulţi în care să se bucure de roadele muncii!", a declarat conducerea ISU Argeş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
