Poliţia Argeş: "Scopul nostru nu este sancţionarea cetăţenilor, ci informarea acestora"

Oamenii legii argeşeni recomandă adoptarea permanentă a unei conduite preventive şi respectarea regulilor de circulaţie, precum şi a prevederilor legale specifice stării de alertă. "Scopul activităţilor desfăşurate de poliţişti nu este de a sancţiona cetăţenii, ci de a preveni săvârşirea unor fapte de natură contravenţională sau penală, precum şi de a limita răspândirea virusului COVID-19, astfel că, în contextul trecerii la starea de alertă, oamenii legii vor acţiona, în principal, pentru informarea cetăţenilor cu privire la noile reguli şi de aplicare a prevederilor legale în vigoare. Recomandarea poliţiştilor este respectarea prevederilor specifice stării de alertă, care sunt emise ca urmare a recomandărilor medicale, pentru limitarea răspândirii coronavirusului. În situaţia în care vor fi constatate abateri de la lege, acestea vor fi sancţionate conform legislaţiei penale şi contravenţionale în vigoare, în funcţie de fiecare faptă în parte. Mulţumim tuturor celor care au înţeles că numai împreună vom reuşi să depăşim această perioadă", au transmis reprezentanţii IPJ Argeş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
