Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 10 august 2026 09:52

S-au răsturnat cu remorca tractorului!

UPDATE: Deși bărbatul în vârstă de 69 de ani a fost transportat de urgență la spital de către echipajul SMURD TIM, conștient, întrucât acesta se afla în stare gravă, cu multiple traumatisme, ulterior a devenit inconștient și starea de sănătate i s-a agravat. În cele din urmă, acesta a decedat...

ŞTIREA INIŢIALĂ

Astăzi, în jurul prânzului, în comuna Pietroşani, un tractor care tracta o remorcă încărcată cu pietriş a fost implicat într-un incident ce s-a petrecut în afara părţii carosabile. Din primele verificări efectuate de agenţii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Domneşti, s-a stabilit că vehiculul era condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate şi, în timpul tractării unei remorci încărcate cu pietriş, din cauza deplasării pe un teren înclinat, aceasta s-ar fi desprins, răsturnându-se. Şoferul a primit îngrijiri medicale de prim-ajutor la faţa locului, după care, întrucât exista suspiciunea de fractură la membrul superior stâng, a fost transportat la spital. Un alt bărbat, în vârstă de 69 de ani, aflat în remorcă în momentul răsturnării, a fost rănit şi el şi, de asemenea, transportat la spital, prezentându-se în stare conştientă. La acţiunea de salvare au luat parte pompierii cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de intervenţie, două echipaje SMURD (TIM şi B2) şi un echipaj SAJ. La faţa locului, verificările au continuat pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It