Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 10 august 2026 09:03

Pedofilii ar putea primi închisoare pe viaţă

Un proiect de lege care prevede acest lucru se află deja în dezbatere la Camera Deputaţilor. Specialiştii spun că ar putea să devină lege, mai ales că pedepsele pentru astfel de fapte deosebit de grave sunt mici, iar închisoarea pe viaţă ar putea înseamna şi o micşorare a numărului de agresiuni sexuale. Să ne reamintim un caz celebru, petrecut la începutul anului 2018. Fostul poliţist Eugen Stan fost filmat în timp ce agresa sexual doi copii în liftul unui bloc din capitală. Ancheta a scos la iveală nu mai puţin de 18 infracţiuni sexuale. Dar fostul agent nu şi-a primit nici acum pedeapsa. Procesul încă se judecă, iar la final, ar putea primi maximum 12 ani de închisoare, conform legislaţiei actuale. Fostul poliţist este doar unul din sutele de agresori sexuali prinşi anual în România. În fiecare an sunt săvârşite aproximativ 600 de agresiuni asupra minorilor, iar aproximativ 400 dintre acestea sunt de natură sexuală. Această infracţiune este pedepsită cu închisoare de la 5 la 12 ani, iar doar în cazul în care minorul moare, atunci pedeapsa este între 7 şi 18 ani de închisoare. În alte ţări, cum ar fi Franţa, pedeapsa poate ajunge până la 20 de ani de închisoare, iar în Belgia, dacă fapta a fost comisă cu violenţă, atunci infractorul primeşte închisoare pe viaţă, fără drept de eliberare condiţionată. Abia acum, autorităţile vor să înăsprească şi la noi pedepsele. Aşadar, un proiect de lege care a trecut tacit de Senat prevede ca pedofilii să-şi petreacă toată viaţa în spatele gratiilor!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It