O argeşeancă bolnavă de coronavirus s-a sinucis!

Sâmbătă dimineaţa, oamenii legii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Muscel au fost sesizaţi cu privire la faptul că o pacientă în vârstă de 70 de ani, din Piteşti, care se afla internată la Spitalul Municipal Câmpulung Muscel, a recurs la un gest suicidal, tăindu-şi venele, fiind declarat decesul acesteia. Poliţiştii au efectuat cercetări, cu respectarea măsurilor de protecţie individuală, iar în cauză a fost întocmit dosar conform art. 192 din Codul penal. Trupul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş în vederea efectuării autopsiei. Verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs. Prefectura Argeş informează că, din data de 28 aprilie, conform datelor furnizate de reprezentanţii Spitalului Municipal Câmpulung Muscel, bătrâna a refuzat să-şi mai ia tratamentul, deşi nu prezenta forme grave ale bolii cauzate de infecţia cu COVID-19 şi i s-a recomandat un consult psihiatric, care s-a şi realizat. În urma consultului, femeia a primit un tratament medicamentos pentru depresie. Personalul medical din spital a verificat-o de 4 ori în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă. Din păcate, la ultima verificare, femeia a fost găsită moartă, provocându-şi răni incompatibile cu viaţa...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
