Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 9 august 2026 07:02

Ziua Internaţională a Pompierilor, celebrată şi în România!

Aceasta este sărbătorită, în fiecare an, la 4 mai şi a fost instituită pentru a recunoaşte şi a onora sacrificiile făcute de pompieri. Simbolul Zilei Internaţionale a Pompierilor este panglica în culorile roşu şi albastru care simbolizează elementele cu care lucrează pompierii: roşu pentru foc şi albastru pentru apă. Acestea sunt şi culorile recunoscute internaţional ca simboluri ale serviciilor de urgenţă. Sărbătorirea Zilei Internaţionale a Pompierilor a fost instituită în 1999, ca urmare a morţii a cinci pompieri într-un incendiu de vegetaţie din Linton, Statul Victoria, Australia. Garry Vredeveldt, Chris Evans, Stuart Davidson, Jason Thomas şi Matthew Armstrong au fost trimişi pe 2 decembrie 1998 să stingă un incendiu, când o schimbare bruscă a direcţiei vântului a adus flăcările în drumul camionului de intervenţie, omorându-i pe pompieri. Mai târziu, J.J. Edmondson, locotenent de pompieri în Victoria, a coordonat instituirea Zilei Internaţionale a Pompierilor. Data de 4 mai a fost aleasă pentru a corespunde cu celebrarea Sfântului Florian, ocrotitorul pompierilor. Acesta fusese comandant militar şi organizator al unei brigăzi de pompieri în vremea Imperiului Roman şi a fost martirizat în timpul persecuţiilor lui Diocleţian.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It