Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 9 august 2026 07:01

Braconieri prinşi în flagrant de jandarmi

Miercuri după-amiază, o patrulă de jandarmerie care se afla în misiune de patrulare pe raza comunei Vedea a depistat mai multe persoane care se aflau la braconaj piscicol. La vederea echipajului, aceştia s-au urcat în maşini şi au părăsit zona în grabă, fapt pentru care jandarmii i-au urmărit pe o distanţă de aproximativ 4 kilometri, ocazie cu care au reuşit să oprească una dintre mașini în care se aflau 2 bărbaţi. Celelalte persoane au fost găsite în scurt timp în comuna Vedea, fiind vorba despre alţi 8 indivizi cu vârste cuprinse între 20 şi 62 ani, unul cu domiciliul în Bucureşti, iar ceilalţi nouă cu domiciliul în comuna Vedea, sat Izvoru. Pe numele bărbaţilor au fost întocmite actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârţirii infracţiunii de pescuit cu alte unelte sau scule neautorizate, în conformitate cu art. 64, lit. L din O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, două unelte tip halău au fost ridicate în vederea confiscării, iar întreaga cantitate de peşte a fost redată mediului natural. Documentele întocmite cu această ocazie au fost predate organelor de poliţie în vederea continuării cercetărilor. Totodată, cele 10 persoane au fost sancţionate în conformitate cu prevederile Ordonanţelor Militare cu amenzi în valoare totală de 14.000 de lei.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It