Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 10 august 2026 06:58

Preveniţi incendiile la fondul forestier!

 

Pompierii argeşeni, alături de personal al ocoalelor silvice, personal al SVSU şi cetăţeni din localităţile afectate din Argeş au intervenit pentru stingerea a zeci de hectare de litieră de pădure şi lăstăriş, pe alocuri şi arbori, de la începutul anului şi până acum. Incendiile de pădure necesită o desfăşurare mai amplă a forţelor de intervenţie, din cauza terenului accidentat şi a sursei de apă aproape inexistentă, iar prin amploarea lor şi modul de manifestare, pot afecta grav mediul înconjurător, precum şi aşezările omeneşti din imediata lor apropiere. "În scopul evitării producerii unor astfel de evenimente, vă recomandăm să respectaţi măsurile de protecţie împotriva incendiilor specifice fondului forestier, printre care: executarea instruirii persoanelor ce desfăşoară activităţi în pădure (exploatarea masei lemnoase, împădurire, igienizare etc.), pentru cunoaşterea şi respectarea de către acestea a normelor de apărare împotriva incendiilor; planificarea, organizarea şi desfăşurarea de către personalul silvic a activităţilor de supraveghere şi patrulare pe traseele cele mai frecventate ce străbat pădurile, îndeosebi în perioadele de secetă şi cu afluenţă mare de turişti; asigurarea ocoalelor şi cantoanelor cu mijloace de primă intervenţie la incendiu, verificarea şi menţinerea acestora în stare de utilizare; amenajarea şi marcarea locurilor de popas şi a spaţiilor de parcare a autovehiculelor din zonele frecventate de turişti; menţinerea în stare corespunzătoare de utilizare a principalelor drumuri forestiere, pentru accesul autospecialelor de intervenţie; amenajarea unor surse de alimentare cu apă pentru autospecialele de intervenţie la incendiu, prin construirea de baraje şi rampe în zone accesibile; amplasarea de panouri avertizoare cuprinzând regulile de prevenire şi stingere a incendiilor la fondul forestier. De asemenea, încercaţi să NU utilizaţi surse de foc în pădure; NU faceţi focul în pădure dacă este vânt sau secetă; dacă există condiţii prielnice pentru a face un foc în pădure, alegeţi un loc fără vegetaţie; NU lăsaţi niciodată focul nesupravegheat; înainte de a pleca, stingeţi focul cu apă şi acoperiţi jarul cu pământ; este interzisă arderea resturilor vegetale la o distanţă mai mică de 100 m faţă de zonele forestiere; nu folosiţi focul în scopuri turistice (grătare, focuri de tabără) în imediata apropiere a pădurilor; supravegheaţi copiii şi nu le lăsaţi la îndemână chibrituri, brichete etc.; nu fumaţi lângă mirişti şi păduri; anunţaţi în cel mai scurt timp orice început de incendiu pe care îl observaţi, la numărul unic de apel de urgenţă 112 şi participaţi la stingerea acestora, dacă se produc", au transmis reprezentanţii ISU Argeş.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It