Dată dispărută de familie, a fost găsită de poliţişti!

Sâmbătă, Filofteia S., în vârstă de 69 de ani, a plecat voluntar de pe raza localităţii Tigveni, fără a mai reveni. Femeia are probleme de dezvoltare mintală şi a plecat din curtea fratelui (care a văzut-o ultima dată în curte la ora 16.00, iar seara a observat dispariţia). A fost căutată cu efective extinse, după ce, din verificări, s-a stabilit că a fost văzută ultima dată duminică seară, în comuna Ciofrângeni. Luni, oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni au găsit-o pe femeia plecată voluntar din comuna Tigveni. Aceasta a fost depistată în comuna Ciofrângeni, este în afara oricărui pericol şi nu a fost victima vreunei infracţiuni. "Totodată, având în vedere contextul actual, facem precizarea că Filofteia Scorbură nu se afla sub măsura izolării la domiciliu sau sub altă restricţie", a transmis Poliţia Argeş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
