Românii, codaşii Europei şi la munca de acasă!

Aproximativ 5,40% dintre persoanele angajate din Uniunea Europeană, cu vârsta între 15 şi 64 de ani, lucrau în mod obişnuit de acasă în anul 2019, statele membre cu cea mai scăzută pondere a persoanelor care lucrează de acasă fiind Bulgaria (0,50%) şi România (0,80%), a anunţat Eurostat. La polul opus se aflau Olanda şi Finlanda, unde 14,10% din persoanele angajate din cele două ţări lucrau în mod obişnuit de acasă în 2019. Cele două state erau urmate de Luxemburg şi Austria, unde 11,60%, respectiv 9,90% dintre persoanele angajate lucrau în mod obişnuit de acasă. Eurostat subliniază că ponderea femeilor care lucrează de acasă este mai mare decât cea a bărbaţilor, 5,70% comparativ cu 5,20%. Repartiţia pe categorii de vârstă arată că 6,60% din persoanele cu vârsta între 50 şi 64 de ani lucrează în mod obişnuit de acasă, faţă de 2,10% din peroanele cu vârsta între 15 şi 24 de ani.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
