Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 10 august 2026 06:59

Izvorul Tămăduirii, prăznuit la Catedrala Arhiepiscopală

În fiecare an, în prima vineri după Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului. Acest mare praznic a fost cinstit şi în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Slujba de sfinţire a apei săvârşită încă de dimineaţă a fost urmată de Sfânta Liturghie arhierească oficiată de ÎPS Calinic, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în noua Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeş. Cu această ocazie, Înaltpreasfinţia Sa a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, amintind de importanţa acestei sărbători închinată Maicii Domnului. Mai mult, a amintit că argeşenii beneficiază de ajutorul permanent al Sf. Mc. Filofteia, ale cărei sfinte moaşte erau purtate în trecut în procesiune în această zi binecuvântată din Săptămâna Luminată. Sărbătoarea cinstită vineri este aşteptată cu multă bucurie de toţi credincioşii argeşeni care au venit pentru a lua apă sfinţită numită şi "agheasma mică", respectând toate măsurile luate de autorităţi privind distanţarea socială. În cuprinsul Eparhiei Argeşului şi Muscelului există multe izvoare tămăduitoare, precum cele de la Mănăstirile Cetăţuia Negru Vodă şi Robaia, care şi-au serbat vineri hramul.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It