România a trimis în Italia 90.000 de măşti de protecţie din rezerva strategică a UE

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române a decolat sâmbătă dimineaţă de la Baza 90 Aeriană Otopeni, cu destinaţia Milano, pentru transportul în Italia a 90.000 de măşti de protecţie tip FFP 2 din rezerva strategică a Uniunii Europene găzduită de ţara noastră. La întoarcere, aeronava a adus în ţară medicii şi asistenţii care au lucrat ca voluntari în spitale din Italia. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că aceste materiale sunt parte din rezerva de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19, constituită în România, achiziţionate de către ţara noastră pe baza unui grant în valoare de 10 milioane de euro semnat de DSU/IGSU cu Comisia Europeană prin Direcţia Generală Protecţie Civilă şi Operaţiuni Umanitare Europene - DGECHO. Echipa de medici şi asistenţi a participat în Italia, în perioada 7-24 aprilie, la misiunile destinate salvării persoanelor afectate de noul tip de coronavirus, alături de personalul medical italian. Ea a fost însoţită în această misiune de un reprezentant al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitate de ofiţer de legătură, având misiunea de a facilita, împreună cu autorităţile din peninsulă, integrarea echipei româneşti în sistemul medical italian.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
