Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 10 august 2026 06:06

Ziua Pământului 2020, semnal de alarmă privind mediul înconjurător

Ziua Pământului este sărbătorită în fiecare an pe 22 aprilie. A fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a atrage atenţia clasei politice din dezinteresul pe care îl arăta mediului înconjurător. Prima dată acest moment a fost marcat prin manifestaţii anti-poluare pe întreg teritoriul Statelor Unite, la care au participat aproximativ 20 de milioane de americani. Ca urmare a acestor manifestaţii, senatorul american Gaylord Nelson a reuşit să convingă politicienii de necesitatea adoptării unei legislaţii corespunzătoare pentru protejarea mediului înconjurător: legea aerului curat, a controlului substanţelor toxice, a calităţii apei, etc. Data de 22 aprilie a fost stabilită drept Ziua Pământului de către Organizaţia Naţiunilor Unite în 2009. În ultimii ani, Ziua Pământului a devenit globală, mobilizând 200 de milioane de oameni în 141 de ţări şi ridicând problemele de mediu pe scena mondială, peste 1 miliard de oameni exprimându-şi interesul pentru protejarea planetei, participând la diverse acţiuni dedicate acestei zile. Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări la adresa dezvoltării durabile la nivel global şi doar unul dintre multele dezechilibre cauzate de acţiunile nesustenabile ale omenirii, cu implicaţii directe asupra generaţiilor viitoare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It