Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 9 august 2026 04:20

Poliţiştii argeşeni au dus Lumina Învierii în spitale şi centre de ajutor social

Peste 150 de poliţişti argeşeni au fost la datorie în noaptea Învierii Domnului pentru a se asigura că această sărbătoare se defăşoară în bună ordine, în contextul măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului. La slujba Învierii Domnului, oamenii legii din judeţ au fost prezenţi alături de voluntari şi de clerici, contribuind prin răspândirea Luminii către credincioşii de la centre de ajutor social, unele unităţi medicale şi nu numai. În ziua de 19 aprilie a.c., prima zi a Sfintelor Paşti, valorile de trafic au arătat că argeşenii au respectat recomandările şi restricţiile specifice stării de urgenţă, totodată nefiind înregistrate evenimente deosebite referitor la ordinea publică. Pe parcursul întregii zile, poliţiştii rutieri au aplicat doar 22 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 11.400 de lei, totodată fiind reţinut un permis de conducere pentru viteză excesivă şi au fost retrase două certificate de înmatriculare. "Mulţumim cetăţenilor care au fost responsabili şi au ales să respecte regulile de disciplină sanitară stabilite de autorităţile cu atribuţii în domeniu, precum şi restricţiile impuse prin ordonanţele militare pentru perioada stării de urgenţă şi reamintim că nerespectarea legislaţiei în vigoare atrage sancţiuni!", a fost mesajul poliţiştilor argeşeni.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It