Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 9 august 2026 02:30

Din 5 aprilie, toţi cei care vor veni în ţară vor petrece Paştele în carantină!

Premierul Ludovic Orban a afirmat sâmbătă, după întâlnirea avută cu ministrul Marcel Vela la sediul Ministerului de Interne că, începând cu data de 5 aprilie, toţi românii care vor veni în ţară nu vor petrecere Paştele "în condiţii normale", ci vor intra direct în carantină, în centrele special amenajate în acest sens. "Vreau să transmit un mesaj foarte clar. Toţi cei care vor veni începând de mâine (n.r. - duminică) vor fi obligaţi să intre în carantină. Deja numărul ţărilor care au trecut în zona roşie s-a mărit semnificativ", a spus acesta. El a mai subliniat, referitor la centrele de carantină existente, că au fost sesizate foarte puţine nereguli şi a transmis un mesaj de apreciere pentru cei care respectă regulile de convieţuire acolo. "Avem 13.000 de români care sunt cazaţi în centrele de carantină şi îi apreciez pentru faptul că respectă regulile. Avem probleme în Ţăndărei, pentru că unele persoane nu respectă regulile. Cine nu respectă izolarea va fi pus în carantină, iar costurile vor fi suportate individual! Autorităţile sunt implicate cu toate forţele pentru respectarea acestor reguli", a mai adăugat liderul Executivului.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It