Antifrauda, în goana după speculanţi!

Direcţia Antifraudă a ANAF monitorizează şi analizează comerţul cu produse care au înregistrat creşteri "semnificative nejustificate ale preţurilor, pentru asigurarea unui mediu concurenţial onest şi a accesibilităţii mijloacelor de prevenire a infectării". Monitorizarea variaţiilor de preţuri şi verificarea modului de declarare a obligaţiilor fiscale aferente veniturilor realizate în această perioadă includ atât dispozitive medicale (măşti, mănuşi, biocide, dezinfectanţi) şi alte echipamente de protecţie sanitară, care asigură prevenţia şi tratarea afecţiunilor asociate COVID-19, cât şi produse alimentare esenţiale specifice coşului de bază, a transmis Antifrauda. De asemenea, ANAF verifică dacă se respectă măsurile suspendării: comercializării consumului produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice în restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, activităţilor comerciale sportive, de organizare a jocurilor de noroc, sau de furnizare a tratamentului balnear şi de îngrijire personală, comerţului cu amănuntul al produselor şi serviciilor în centrele cu suprafaţă de vânzare mai mare de 400 mp în care-şi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici. Încălcarea de către persoanele juridice a măsurilor stabilite în ordonanţele militare se sancţionează cu amendă contravenţională de la 1.000 lei la 70.000 lei (conform art. 28 din O.U.G. nr. 1/1999).
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
