Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 10 august 2026 00:11

Toate drumurile duc la ENS

Pâcla de praf de la orizont a dispărut odată cu soarele. În antiteză cu Eminescu, nu o vedem dar e, şi n-au trecut decât două zile de când nu mai plouă. Are şi avantaje ploaia în Kandahar, pe lângă faptul că toată baza se inundă şi multe drumuri de pământ devin impracticabile din cauza acumulării de apă; măcar fixează praful în mocirlă şi nu mai simţi particulele grunjoase între dinţi. Dar nu mai e cazul acum.
S-a întunecat şi tabăra Elementului Naţional de Sprijin, ENS, e luminată de reflectoarele alimentate de generatoarele pe roţi, care zumzăie neobosite de seara până dimineaţa. Nici nu le auzi de zgomotul pe care-l fac, pe rând, cele două generatoare fixe care produc curent pentru centrele de comunicaţii ale ENS şi vecinilor bulgari ce împart cu noi bucata de pământ afgan pe care o ocupăm de mai bine de cinci luni. Am impresia că se joacă cineva într-una cu o piuliţă într-o mare farfurie de tablă şi zgomotul generatoarelor este şi mai pregnant seara, când agitaţia umană se domoleşte.
N-am prea mult timp să mă gândesc la generatoare şi praf, că încep să se adune pe afară militarii din ENS. De câteva zile, la briefing-urile zilnice se discută de zborurile de săptămâna asta. Câteva sute de militari vin din ţară şi alţii pleacă, cu oprire obligatorie în Baza Aeriană Kandahar, KAF. Alte zboruri intrateatru îi duc şi îi aduc din tot Afganistanul. Cât timp stau pe KAF, militarii trebuie înarmaţi, echipaţi şi cazaţi de ENS. Elementul Naţional de Sprijin se ocupă de transportul acestora de şi la aeroport, de formalităţi şi, în general, de orice înseamnă interacţiune cu autorităţile bazei şi cele ale misiunii.
Ofiţerul de mişcare şi transport al ENS anunţă că a aterizat avionul C-17 Globemaster al NATO, care-i aduce pe primii militari: vânători de munte din Batalionul 21, poliţişti militari, comisii de rotire a detaşamentelor şi alţi militari din statul major al misiunii Resolute Support care au avut aproape două săptămâni de concediu înainte de a-şi continua misiunea cu încă şase luni în Afganistan. Pe cele două platouri distincte ale campului ENS a început freamătul. Sunt aşteptate autobuzele şi maşinile care-i aduc de la aeroport pe militarii români veniţi din ţară. Într-o parte urmează să aibă loc briefing-ul de securitate. Într-alta, echiparea cu armament şi echipament de protecţie balistică.
Ajung autobuzele. Curtea se umple instantaneu. Militarii sunt direcţionaţi pe platoul aranjat cu mese şi scaune, unde are loc briefing-ul de securitate. Şeful de stat major al ENS, locotenent-colonelul Marius Stamate, le urează bun venit în baza KAF şi dă cuvântul ofiţerului de stat major de operaţii al ENS, maiorul Ana Maria Liţă, care îi informează în legătură cu procedurile standard de operare ale bazei. Ţinuta, armamentul, comportamentul, răspunsul la alerte, toate sunt reglementate şi trebuie respectate ca atare. Poliţia militară, zece români şi zece americani, veghează în permanenţă ca regulile să nu fie încălcate. Până la urmă, sunt făcute pentru siguranţa noastră.
Briefing-ul terminat, toată lumea se deplasează în zona containerelor, unde sunt aşteptaţi de administratori, plutonierul-adjutant Dan Pănoiu şi plutonierul-adjutant Ionuţ Barbu. La lumina unei lanterne, pentru că reflectoarele nu sunt suficiente, Pănoiu le arată, pe rând, seria pistolului şi le indică tuturor unde să semneze de primire. La masa alăturată semnează pentru casca şi vesta de protecţie balistică, care le sunt înmânate de plutonierul-adjutant Barbu.
Între timp, au ajuns şi camioanele care aduc paleţii cu răniţele celor ce intră în teatrul de operaţii. Caporalul Gabriel Vâlcea operează motostivuitorul ca pe o maşinuţă teleghidată şi aşază la punct fix paleţii. Locotenentul Robert Ionică, care s-a ocupat deja de cazarea militarilor, de pachetele cu hrană rece, e ubicuu, şi acum ajută la descărcarea raniţelor. E în vârful stivei şi de acolo le coboară pentru a fi duse în cortul de paletizare. Mă uimeşte de fiecare dată cu energia pe care pare să i-o asigure activitatea. Pe măsură ce munceşte e şi mai activ, şi mai binedispus.
Echipată şi înarmată, toată lumea îşi ridică raniţele şi se îndreaptă spre dormitor. E târziu, şi după zborul din ţară şi începutul adaptării sau readaptării la teatrul de operaţii Afganistan, mâine va începe oricum prea devreme. Curtea ENS s-a golit, ultimii rămaşi mai strâng ce e de strâns, încuie şi sigilează containere, corturi, birouri. E târziu şi pentru ei, şi mâine au un nou zbor, alţi camarazi de primit, echipat, înarmat, cazat, hrănit şi trimis mai departe. S-a făcut linişte. Praful s-a aşezat, dar e mai harnic decât noi şi ne aşteaptă de la prima oră plutind în aer, fără griji. Piuliţa începe să troncăne din nou în farfuria de tablă.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It