Corespondenţă din Afganistan - În legătură cu viitorul

Armata României şi-a pus încrederea, vreme de şase luni, în doi tineri locotenenţi, să-i conducă o parte din oameni în misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan şi să-i aducă pe toţi acasă, vii şi nevătămaţi. Şi nu a fost dezamăgită! Amândoi sunt la prima misiune într-un teatru de operaţii şi activitatea pe care au trebuit să o desfăşoare aici nu a fost deloc simplă. De fapt, ambii au avut cea mai dificilă sarcină, să asigure protecţia şi securitatea participanţilor la misiunea NATO "Resolute Support".
Locotenent Andrei Glejer este comandant companie poliţie militară în Batalionul 400 Sprijin "Feleacu", Divizia 4 Infanterie "Gemina". În Baza Aeriană Kandahar, KAF, a fost "Deputy Provost Marshall", locţiitorul şefului poliţiei militare. E un tip jovial şi nu cred că l-am văzut vreodată supărat în cele aproape şase luni de misiune în care am interacţionat. Militarii pe care-i are în subordine, toţi oameni cu vechime mult mai mare decât a sa în armată, nu au decât cuvinte de laudă la adresa lui şi a felului în care a înţeles să-i conducă şi să relaţioneze cu ei.
Douăzeci de militari, jumătate din ei români şi cealaltă jumătate americani, asigură ordinea şi disciplina baza KAF, un mic oraş în fapt, de peste 10.000 de oameni veniţi din culturi diferite. "Am fost o echipă, nu a contat cine şi din ce ţară este! Oamenii mei le-au explicat militarilor americani (N.B. - poliţiştii militari americani au avut de curând rotaţia detaşamentelor) ce urmează să facă şi cum. Chiar dacă pe linie de comandă ne-am subordonat lor, au fost foarte receptivi şi ne-am ajutat şi sprijinit reciproc în luarea deciziilor. Şi cu cei dinainte am fost ca fraţii şi ştim că ne putem baza unii pe alţii", spune Glejer.
În Afganistan, misiunile îndeplinite de poliţiştii militari sunt mult mai complexe decât cele din ţară. Dacă acasă fac escortă de tehnică militară şi păzesc obiective importante, aici sunt primii care preiau apelurile de urgenţă, fie că este vorba despre răspuns la atacurile cu rachetă, alarme de incendiu, deranjarea liniştii publice sau acte de violenţă. Pe lângă aceaste misiuni, desfăşoară activităţi antiteroriste, de la verificarea documentelor de identificare, la patrularea zonelor populate pentru asigurarea vizibilităţii, verificarea clădirilor abandonate, a buncărelor, campurilor sau instalarea punctelor de verificare a traficului. Patrulele de poliţie militară îşi desfăşoară activitatea în trei ture, siguranţa bazei şi a personalului reprezentând o activitate permanentă.
"Sunt foarte mândru de oamenii mei, spune Glejer. Dacă ar mai fi să plec încă o dată în misiune, tot cu ei aş merge! Pe lângă faptul că nu au avut ei nicio problemă - fiind la prima experienţă, mă gândeam că oamenii, poate, la un moment dat au să clacheze şi au să se gândească mai mult la familie şi la problemele pe care le au acasă, dar nu a fost cazul - şi din punct de vedere profesional s-au descurcat foarte bine şi asta o spune şi noua rotaţie a poliţiştilor militari americani care a intrat în teatru acum o lună şi învaţă de la noi. Am învăţat de la cei alături de care am lucrat la început, care erau foarte buni şi au ridicat foarte mult ştacheta, şi noi, la rândul nostru, trebuie să-i instruim pe cei care au venit, astfel încât să ajungă la acelaşi nivel".
Datorită mediului şi responsabilităţilor, teatrul de operaţii este indiscutabil o şcoală mai bună decât orice curs de specialitate. Sunt şase luni în care practici la intensitate maximă tot ceea ce ştii deja, dar şi înveţi mult din interacţiunea cu alte armate şi din experienţa lor. "Mi-am dorit să particip la o misiune pentru că am colegi care se lăudau tot timpul că au fost în misiune şi eu nu, îmi spuneau că e altceva aici! Şi chiar aşa s-a întâmplat, este o diferenţă mare între ceea ce facem în ţară şi aici! Atâta timp cât îţi faci treaba, viaţa este mai relaxantă; înveţi de la cei mai buni, pot spune, în poliţie militară şi pe viitor sper ca ceea ce am învăţat şi făcut aici să putem face şi în ţară", spune Glejer.
"Teatrul de operaţii e un <<must have>> pentru un militar!", spune şi locotenentul Paul Lozincă, comandantul Detaşamentului de protecţia forţei consilieri forţe aeriene din KAF. A absolvit Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" în 2015 şi a fost repartizat la Batalionul 634 Infanterie "Petrodava". Din 2017 este locţiitorul comandantului de companie poliţie militară la Baza 95 Aeriană "Căpitan Alexandru Şerbănescu".
Serios mai tot timpul, cel puţin în interacţiunile pe care am avut ocazia să le observ, îşi schimbă fizionomia complet când zâmbeşte. L-am întrebat dacă mi s-a părut sau a avut o misiune obositoare şi mi-a spus că oboseala a fost - atunci când a fost! - doar psihică, pentru că nu e uşor de gestionat un detaşament eterogen ca al lui, care are şi o misiune dificilă de îndeplinit. Detaşamentul pe care-l conduce este format din 50 de militari, o parte din Forţele Terestre, o alta din Forţele Aeriene. Militarii sunt de la unităţi diferite, din toate zonele ţării, de la Cluj la Constanţa, Bacău sau Bucureşti. "Au fost multe provocări în ceea ce priveşte lucrul cu oamenii în acest mediu, spune Lozincă. Militarii sunt expuşi altor riscuri, au familii care se îngrijorează pentru ei acasă şi, oricum, oamenii se schimbă în teatrul de operaţii, datorită privaţiunilor, mediului şi activităţilor pe care le desfăşoară aici; nu e atât de simplu să vii de la pace, din ţară, unde la ora 16.00 te duci acasă şi să ajungi aici şi să stai cu arma, cu muniţie, în permanenţă. Dar oamenii s-au comportat foarte bine şi n-am avut niciun fel de incidente".
Detașamentul de protecţia forţei este integrat Escadrilei Expediţionare 443 de Consiliere aeriană în scopul participării la misiunea NATO "Resolute Support". Militarii români execută misiuni specifice de protecţia forţei pe timpul activităţilor la aeronave Hercules C-130 aparţinând Forţelor Aeriene Afgane şi asigură funcţiunile de "Guardian Angel" pentru echipa de consilieri mentenanţă forţe aeriene şi contractorii civili, pe timpul desfăşurării activităţilor de pregătire de pe aeroport şi în interiorul zonei exclusiv afgane, atunci când sunt organizate întâlniri de lucru între membrii coaliţiei şi partenerii afgani. Gradul ridicat de risc pe care-l presupun misiunile "îngerilor păzitori", cu influenţele inerente asupra psihicului uman, şi diversitatea detaşamentului au fost provocări pe care tânărul locotenent a trebuit să le depăşească în lunile de misiune. Dar tinereţea nu a fost o problemă şi a reuşit să găsească soluţii pentru problemele tuturor celor aflaţi sub comanda sa.
"Am lăsat la o parte gradele şi am încercat să-i consiliez şi să-i ajut în calitate de om, de prieten. E foarte uşor să iei măsuri punitive, în schimb e mai greu să-l înţelegi pe om, să-i fii aproape şi să-l ajuţi să găsească o rezolvare problemelor pe care le are". I-am întâlnit în repetate rânduri în KAF pe cei doi comandanţi de detaşamente şi mi-a plăcut interacţiunea cu ei. Am apreciat felul impecabil în care au arătat şi s-au comportat şi am apreciat că au avut curajul şi încrederea în forţele proprii de a-şi asuma misiuni complexe într-un mediu dificil cum este cel al teatrului de operaţii din Afganistan. Nu ştiu dacă are vreo legătură faptul că au amândoi un background de poliţie militară - aş putea să speculez în legătură cu asta!-, dar văzându-le atitudinea în acest condiţii, în care şi militari cu mai multă experienţă se pot pierde cu firea, mă ajută să fiu optimist, într-un fel subiectiv, e adevărat, în legătură cu viitorul.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
