Inspectorii ANAF vor fi înarmaţi şi se elimină 2.000 de posturi vacante!

Înfiinţarea mai multor direcţii în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, redenumirea alteia şi eliminarea a 2.000 de posturi neocupate sunt doar câteva dintre măsurile puse recent în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor Publice şi care au ca scop eficientizarea activităţii Fiscului. În plus, inspectorii antifraudă vor primi pistoale, electroşocuri şi spray paralizant pentru descinderile la care participă. În proiect este prevăzut un număr maxim de posturi de 25.582. Schimbări vor fi în ceea ce priveşte organizarea teritorială. Sediul principal al direcţiilor regionale antifraudă fiscală se stabileşte în municipii, se arată în proiect. În esenţă, măsurile cuprinse în proiectul de hotărâre aflat în dezbatere la MFP sunt menite să introducă în legislaţia specifică a prevederilor cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2020, document apărut recent şi care dă acum posibilitatea redistribuirii personalului atât între structurile ANAF, cât şi între funcţiile administraţiei. Mai exact, o primă măsură prevăzută în proiectul de H.G. vizează activităţile de control şi inspecţie fiscală, în sensul că se propune ca amândouă activităţile să fie coordonate de un singur vicepreşedinte, nu de doi, câte unul pentru fiecare dintre cele două activităţi, ca în prezent. Apoi, se propune şi înfiinţarea mai multor direcţii în cadrul ANAF, cu scopul de a evalua şi îmbunătăţi activitatea din agenţie. Concret, vorbim despre înfiinţarea Direcţiei generale de management al riscului, Direcţiei generale de strategie şi monitorizare a proceselor şi a Unităţii de management a informaţiei. Totodată, Direcţia generală de planificare, monitorizare şi sinteză ar urma să-şi schimbe denumirea în Direcţia generală de monitorizare venituri şi sinteză, dar nu şi atribuţiile actuale.
Propunerea cu cel mai mare impact este repartizarea resurselor, inclusiv a personalului, în funcţie de o serie de indicatori de eficienţă a activităţii. Potrivit notei de fundamentare ataşate proiectului, reorganizarea propusă va conduce la eficientizarea activităţii instituţiei şi la reducerea costurilor, având ca efect reducerea funcţiilor de conducere cu 150 posturi. "În acest context, proiectul de act normativ propune reducerea cu 2.000 posturi vacante a numărului actual al posturilor alocat ANAF", scrie în nota de fundamentare. Totodată, repartizarea numărului de posturi în teritoriu urmează să se facă în funcţie de criterii precum ponderea veniturilor colectate de fiecare organ fiscal în totalul veniturilor ANAF, numărul şi dispersia contribuabililor administraţi de organele fiscale din subordine şi costul colectării înregistrat la fiecare unitate fiscală.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
