Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 8 august 2026 20:38

Sănătatea argeşenilor, prioritatea nr. 1 a Consiliului Judeţean Argeş!

Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, aflat în coordonarea Consiliului Judeţean Argeş, a reprezentat, în ultima perioadă, o prioritate pentru dezvoltarea sistemului de sănătate la nivelul judeţului, fapt susţinut prin numeroasele investiţii în echipamente medicale şi dotări materiale finanţate atât de Consiliul Judeţean Argeş, de Ministerul Sănătăţii, cât şi din venituri proprii, precum şi prin demersurile managementului unităţii privind asigurarea resurselor umane. Astfel, în prezent, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti dispune de aparatură medicală şi personal specializat pentru primirea, investigarea şi tratamentul cazurilor critice de la nivelul judeţului Argeş, precum şi din judeţele limitrofe.

Secţia de Gastroenterologie, extinsă şi modernizată

În prezent, Secţia de Gastroenterologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti este în plin proces de extindere şi modernizare. Astfel, în acest moment sunt în derulare investiţii privind dotarea secţiei cu două săli de endoscopie, amenajarea unui laborator care să deservească Unităţii de Primiri Urgenţe, precum şi a unui laborator de endoscopie terapeutică. "Ca medic şef de secţie sunt foarte mulţumită. În curând vom avea şi un laborator de endoscopie terapeutică al Secţiei de Gastroenterologie, unde vom începe cu medicii tineri să facem endoscopie terapeutică, astfel încât să nu mai trimitem bolnavii cu elicopterul la Floreasca", a spus dr. Marilena Miulescu, medic şef Secţia de Gastroenterologie a S.J.U. Piteşti.

Microscop ultraperformant

"Este cel mai performant microscop la momentul acesta! Îl vom folosi în chirurgia otologică, adică ureche supurată şi nesupurată şi, probabil, la chirurgia microlaringiană. Nici nu ştiu dacă sunt spitale în România care au aşa ceva. Ne va ajuta foarte mult. Noi până acum nu am operat ureche aici şi cu acest aparat ne dorim, în viitor, să operăm ureche şi la Piteşti", a declarat dr. Paula Stoica, medic primar O.R.L.

Blocul Operator, dotat cu un aparat nou de sterilizare a instrumentelor medicale

Compartimentul de Sterilizare din cadrul Blocului Operator al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti a fost dotat, la finele anului 2019, cu un autoclav de mare capacitate. Noul aparat de sterilizare era extrem de necesar în condiţiile în care cele două aparate existente sunt vechi de peste 20 de ani. Prin achiziţia noului autoclav este asigurată cea mai avansată tehnologie de curăţare, decontaminare şi sterilizare a instrumentarului folosit pentru intervenţiile chirurgicale efectuate la această unitate, a precizat medicul chirurg Dan Olariu.

Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a primit noi dotări

La această secţie s-au făcut investiţii importante în echipamente medicale în ultimii trei ani. A fost achiziţionată aparatură medicală prin fonduri de la Ministerul Sănătăţii, Consiliul Judeţean Argeş, cât şi din veniturile proprii ale spitalului. Astfel, secţia a fost dotată cu paturi de terapie intensivă, monitoare, ventilatoare, trei defibrilatoare şi un ecograf. De asemenea, s-au făcut investiţii şi la nivelul Blocului Operator, toate cele 10 săli de operaţie fiind dotate cu aparate de anestezie - a declarat medicul şef A.T.I., dr. Luminiţa Galbenu.

Bronhoscop de ultimă generaţie

"Ne bucurăm că avem aparatură nouă la Spitalul Judeţean. Avem un bronhoscop de ultimă generaţie, de câteva luni, şi, astfel, putem diagnostica precoce pacienţii suspecţi de cancer. Acum avem posibilitatea, la noi în judeţ, de a pune un diagnostic rapid al acestei boli, care - adesea, pacientul fiind diagnosticat tardiv - se soldează cu evoluţie rapidă spre deces. Până acum, aceste investigaţii se puteau face doar la Bucureşti", a spus dr. Mihaela Goilan Sandu, medic primar pneumolog.

Aparatură medicală nouă la Secţia de Neonatologie

"În ultimii ani am primit aparatură de la Consiliul Judeţean. Ultima achiziţie a fost un aparat de radiologie mobil modern, care să îl înlocuiască pe cel vechi, pe care îl aveam deja de 20 de ani. Am primit un incubator închis, o masă de reanimare, un incubator de transport, pulsoximetre, aparate de testare auditivă pentru nou-născuţi. Toate aceste echipamente medicale sunt foarte importante! Nu se poate să faci medicină fără aparatură şi, cu atât mai mult, la nou-născuţi, care nu îţi spun absolut nimic. Totul reiese din monitorizare şi din observaţiile clinice", a declarat Mihaela Cudric, medic şef secţie.

Laser performant pentru eliminarea pietrelor la rinichi

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti este efectuată o nouă metodă de tratament pentru eliminarea calculilor reno-ureterali prin intermediul unui laser ultraperformant, ce a intrat în dotarea unităţii sanitare la finele anului trecut. Procedura este minim invazivă şi nu este dureroasă, aşa cum prevede metoda clasică. Bolnavii scapă astfel de intervenţiile chirurgicale, putând beneficia de un tratament care presupune o recuperare mai uşoară şi mai rapidă. "Aparatul este un laser folosit pentru spargerea calculilor de la nivelul ureterului şi chiar a calculilor din interiorul rinichiului. Este metoda cea mai modernă de spargere a acestor calculi datorită faptului că, prin intermediul ureteroscopului, un aparat care se introduce retrograd în vezică şi apoi pe ureter, fibra laser se apropie de calcul şi pur şi simplu îl pulverizează. Este ultima metodă descoperită în lume pentru spargerea acestor calculi! Este cea mai puţin traumatizantă, bolnavul recuperându-se mult mai repede. Laserul a fost achiziţionat prin fondurile Consiliului, la cererea medicilor urologi. Este o mare invenţie şi un mare câştig pentru pentru bolnavii spitalului nostru. După câteva zile, aceştia sunt acasă, fără să aibă cicatrici, fără să aibă peretele abdominal tăiat şi vor putea să muncească la fel ca înainte, să facă aceleaşi eforturi", a spus dr. Adrian Stoiculescu, medic primar urolog.

Aparat modern pentru stabilirea alcoolemiei, la Serviciul de Medicină Legală Argeş

"Este un Gaz-Cromatograf de ultimă generaţie. Aparatul este folosit pentru efectuarea examenelor toxicologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Sunt probe cerute de organele de poliţie, determinarea alcoolemiei ca mijloc de probă în justiţie fiind atributul laboratoarelor de toxicologie medico-legală. Este o invenţie de ultimă oră. Diferenţa faţă de celelalte aparate ar fi softul de mare performanţă. De asemenea, nu mai avem nevoie de butelii. Era folosită ca anexă butelie de heliu. Noul aparat este dotat cu un generator care produce hidrogen, precum şi cu un generator pentru producţia azotului. O altă caracteristică ar fi aceea că se folosesc foarte mici cantităţi de produs biologic". (Dr. Nicuşor Stănculeţ, şef Serviciul de Medicină Legală Argeş).

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It