Peste 40.000 de medici au plecat din ţară, de la aderarea României la Uniunea Europeană

Într-o ţară unde economia "bubuie", cel puţin pe hârtie, anual mii de medici aleg să muncească în spitalele de peste graniţă. Astfel că plecarea lor a făcut ca România să fie pe penultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul medici pe cap de locuitor. Mai prost decât noi stau doar polonezii, care au început să investească în sistemul sanitar. Cumva, România s-a transformat în fabrică de halate albe a Europei. Din 2007 şi până acum, peste 40.000 de medici au cerut să emigreze. Cei mai mulţi au ales Franţa şi Germania şi au continuat să plece şi după ce salariile s-au dublat. Mai exact, în ultimii 2 ani, aproape 1.500 de doctori români au ales să-şi exercite meseria într-o altă ţară. Datele Eurostat arată că, în România, sunt 276 de medici la 100.000 de locuitori, în vreme ce Grecia are de mai bine de două ori mai mulţi doctori decât ţara noastră. Locul doi la acest capitolul este ocupat de Austria, urmată de Portugalia. Bulgaria ocupă locul 7 în topul ţărilor cu cei mai mulţi medici pe cap de locuitori. În altă ordine de idei, pregătirea unui medic costă statul român în jur de 80.000 de lei şi vorbim doar pentru facultate, fără rezidenţiat! Asta înseamnă că statul a cheltuit 3,2 miliarde de lei pentru medici care îngrijesc acum pacienţi din alte ţări. Aproape 60% dintre directorii de spitale se plang de lipsa personalului calificat, afirmând că medicii şi asistentele preferă să plece la muncă în străinătate unde sunt plătiţi mai bine şi beneficiază de alte condiţii de muncă. Ofertele de salariu din străinătate, în cazul medicilor specialişti, sunt de 5-6 ori mai mari decât în ţara noastră astfel că un neurochirurg cu experienţă poate ajunge la un venit lunar de până la 15.000 de euro!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
