Focar de pestă porcină la o fabrică din Argeş

Miercuri a fost convocat de urgenţă Centrul Local de Combatere a Bolilor în vederea aprobării Planului de măsuri în cazul confirmării pestei porcine africane la porcii domesticii din exploataţia comercială S.C. DANBRED ARGEŞ S.R.L. - fermă de reproducţie creştere, cu un efectiv de 42.090 capete, din comuna argeşeană Slobozia. Este vorba despre a treia exploataţie comercială a acestei societăţi. Reamintim că în lunile octombrie/noiembrie 2019 şi celelalte două ferme DANBRED au fost afectate de pestă porcină africană. Atunci au fost sacrificaţi şi neutralizaţi prin îngropare 20.000, respectiv 9.000 de porci. În judeţul nostru, în prezent, sunt confirmate şi active următoarele focare şi cazuri de pestă porcină africană: un focar într-o gospodărie non-profesională din localitatea Voroveni, comuna Davideşti; trei focare la porcii domestici în exploataţii comerciale din localitatea Slobozia; 14 cazuri la porcii mistreţi din fondurile de vânătoare F.V. 25 Grădiştea, F.V. 24 Mâzgana, F.V. 18 Râul Târgului, F.V. 29 Trivale, F.V. 2 Şuici, F.V. 7 Curtea de Argeş, Complexul de Vânătoare "Mistreţul" Sălătrucu, F.V. 26 Rădeşti, F.V. 46 Mozacu - Complex, F.V. 42 Vlăscuţa, F.V. 27 Miceşti, F.V. 10 Mălureni, F.V. 35 Râncăciov, F.V. 44 Furdueşti. "Vă reamintim că, pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Având în vedere evoluţia focarelor de pestă porcină africană pe teritoriul României, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş este în stare de alertă maximă. De reţinut: este mai bine să raportaţi orice suspiciune de boală, astfel încât să preîntâmpinăm răspândirea bolii!", a transmis DSVSA Argeş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
