Câte focare de pestă porcină africană mai sunt active în Argeş?...

În judeţul nostru, în prezent sunt confirmate şi active următoarele focare şi cazuri de pestă porcină africană: un focar de pestă porcină africană într-o gospodărie nonprofesională din localitatea Voroveni, comuna Davideşti; două focare de pestă porcină africană la porcii domestici în exploataţii comerciale din localitatea Slobozia şi paisprezece cazuri de pestă porcină africană la porcii mistreţi din fondurile de vânătoare: 25 Grădiştea, 24 Mâzgana, 18 Râul Târgului, 29 Trivale, 2 Şuici, 7 Curtea de Argeş, Complexul de Vânătoare Mistreţul Sălătrucu, 26 Rădeşti, Mozacu - Complex, 42 Vlăşcuţa, 27 Miceşti, 10 Mălureni, 35 Râncăciov ş F.V. 44 Furdueşti. Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. "Având în vedere evoluţia focarelor de pestă porcină africană pe teritoriul României, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş este în stare de alertă maximă. Este mai bine să raportaţi orice suspiciune de boală, astfel încât să preîntâmpinăm răspândirea bolii!", ne-a informat directorul executiv al DSVSA Argeş, dr. Dumitru-Sorin Sorescu.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
