Bătrân din Curtea de Argeş, găsit mort în casă!

Zilele trecute, un bărbat în vârstă de 80 de ani a fost găsit în stop cardio-respirator într-o cameră dintr-un apartament al unui bloc de pe strada Episcop Nichita, din municipiul Curtea de Argeş. Un echipaj SMURD de prim-ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri din localitate a intervenit de urgenţă la faţa locului şi a început manevrele de resuscitare. Ulterior, bărbatul a fost preluat cu manevrele în desfăşurare de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă din Curtea de Argeş. Din nefericire, pacientul nu a răspuns manevrelor, declarându-se ulterior decesul. Cadavrul a fost transportat la Morga Spitalului, iar cauzele decesului vor fi stabilite după efectuarea necropsiei. Dumnezeu să-l odihnească-n pace!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
