Pompieri felicitaţi de către conducerea ISU Argeş

Plutonierul major Eugen Budişteanu (paramedic) şi plutonierul adjutant Dumitru Cârstoiu (pompier), aflaţi în drum spre serviciu, au intervenit zilele trecute la accidentul produs pe raza oraşului Costeşti, sat Pârvu Roşu. Cei doi au relatat cum şoferul implicat în accident conducea cu viteză şi dezordonat. Până să ajungă la el, acesta a ieşit cu maşina în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat. Ulterior, s-a constatat că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi avea o concentraţie de aproape 0,6 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pompierii salvatori au oprit şi au preluat câte o victimă, respectiv conducătorul auto şi o femeie în vârstă de 70 de ani, din Siliştea-Gumeşti (Teleorman), pasageră în Seat-ul condus de Ion S., în vârstă de 56 de ani, din Bucureşti. Le-au acordat primul ajutor până la sosirea echipajelor medicale. Femeia a suferit un traumatism cranio-cerebral acut şi a fost transportată la spital. Conducerea ISU Argeş îi felicită pentru spiritul civic de care au dat dovadă! Ce doi pompieri sunt angajaţi la Secţia de Pompieri Costeşti. Este încă un caz în care subofiţeri din Costeşti intervin la un eveniment rutier, aşa cum au procedat anterior pompierii care au participat la acţiunile de la Podul Broşteni, Albota, Lunca Corbului ş.a.m.d.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It